IMAP
Oferim succes de mai bine de 35 de ani
Fondată în 1973, IMAP este cea mai cunoscută organizaţie de M&A din lume. De la începuturile sale modeste, aceasta s-a transformat într-unul dintre cei mai mari şi respectaţi furnizori de servicii de consultanţă în domeniul M&A pentru tranzacții de mărime medie. Pe parcursul a peste trei decenii de activitate, colegii din cadrul IMAP au lucrat împreună pentru a încheia mii de tranzacţi, maximizând succesul proiectelor M&A ale clienţilor noştri.
IMAP a început să funcţioneze ca un grup de practicieni dedicaţi prin acţiuni de cooperare şi eforturi voluntare. Compania a evoluat către un mod mai integrat de funcţionare prin intermediul unor practici operaționale sistematice care sporesc capacitatea de a deservi clientul IMAP. Astăzi, IMAP activează la nivel global beneficiind de toate avantajele oferite de o echipă profesionistă de angajaţi şi de o echipă dedicată de consultanţi pentru tranzacţiile globale.
Sferă de acoperire mondială, contacte globale

IMAP oferă o combinaţie excepţională între acoperirea globală şi experiența locală pentru tranzacţiile clienţilor.
Treizeci şi nouă de companii din 31 de ţări din întreaga lume formează IMAP. Aceste companii, reprezentate de peste 400 de consultanţi cu experienţă şi 100 de analişti, împărtăşesc valori şi principii comune, întărite de standarde şi calificări riguroase pentru a asigura un serviciu unic, calitate şi rezultate de neegalat.
Potrivit ThomsonReuters, IMAP s-a clasat pe poziția a 3-a la nivel mondial în clasamentul numărului de tranzacții încheiate, pe poziția a 3-a în același clasament îm Europa și pe locul 1 în Europa Centrală.
Evoluţia IMAP din 1973 până în prezent

Directori executivi
Din 2007, IMAP este condusă de către un CEO full-time şi o echipă dedicată de personal administrativ şi de marketing. În octombrie 2010, Sevket Basev, fondatorul IMAP 3 Seas, societatea de consultanţă în domeniul M&A lider în Turcia, a fost ales în funcţia de Preşedinte al IMAP. Dl. Basev s-a mutat la Istanbul şi a extins sediul IMAP la 7 angajaţi full-time. A lansat o nouă etapă de dezvoltare pentru organizaţie, proiectată pentru a continua integrarea şi creşterea societăţilor membre în scopul transformării IMAP într-unul dintre consultanţii transfrontalieri de referință pentru nivelul superior al segmentului tranzacțiilor M&A și de private equity de mărime medie.
Directorii Executivi ai IMAP oferă suport profesioniștilor angajați în executarea activităţilor operaționale ale IMAP.

| Sevket Basev | Scott Eisenberg | Karl Fesenmeyer | Søren Nørbjerg |
Grupuri specializate pe industrii
Fiecare consultant IMAP este încurajat să își valorifice experiența personală într-un Grup de lucru specializat pe una dintre cele 13 industrii standard. Combinația dintre cunoștințele specializate și abordarea la nivel global asigură acoperirea completă a sectorului respectiv și servicii optime de consultanță oferite fiecăruia dintre clienții IMAP.
| Selectaţi unul dintre sectoarele industriale de mai jos pentru a face cunoştinţă cu consultanţii din industrie, pentru a citi studii de caz, pentru a descărca resurse şi pentru a participa la seminarii web specifice industriei respective. | | Produse şi servicii de consumServicii personale şi profesionale şi alte produse vândute gospodăriilor. | |
| | Produse de bazăProduse de bază pentru gospodării: alimente, textile şi produse personale. | | EnergieProducători şi distribuitori de gaz, petrol, energii nucleare şi alternative şi alte utilităţi. |
| | FinanciarBănci, broker, administratori de investiţii, şi alţi furnizori de produse financiare. | | Guverne şi AgenţiiAgenţii, guverne, organisme publice şi companii care derulează operatiuni cu acestea. |
| | SănătateFarmacii, furnizori de servicii medicale, de echipamente medicale şi alţi operatori din domeniul sănătăţii. | | Technologie ÎnaltăTehnologia informaţiei, comerţ pe internet şi afaceri bazate pe platforme IT. |
| | IndustrieOperaţiuni cu capital intens, de manufacturare, auto şi alte operaţiuni business durabile. | | MaterialeIndustria chimică, extractivă, celuloză și hârtie, ambalare şi alte tipuri de materii prime. |
| | Media şi DivertismentJocuri, filme, televiziune, print, marketing şi alte tipuri de companii media. | | ImobiliareTrusturi de investiţii imobiliare, managementul proprietăţilor, dezvoltatori de imobiliari în segmentele comercial și rezidențial. |
| | RetailComercial, de consum, distribuție, on-line şi alte forme de vânzare către segmentele corporate și individual. | | TelecomunicaţiiIndustria comunicaţiilor care include operatori de telefonie, Internet şi wireless. |
Solicitări generale
Dacă aveţi o întrebare despre IMAP sau doriţi alt tip de asistenţă, vă rugăm să ne contactaţi pentru mai multe informaţii.
Vă rugăm completaţi formularul de mai jos şi vom răspunde prompt la solicitarea dumneavoastră. De asemenea, puteţi contacta biroul operațional al IMAP la adresa furnizată. Pentru a contacta direct un anumit consultant, vă rugăm folosiţi motorul de căutare a consultanţilor.
| Kapás utca11-15 1027 Budapest, Hungary Tel: +361 336 2010 | IMAP MB Partners SRL Strada Tudor Vianu nr. 5-7. Sector 1, Bucuresti T: +40 31 101 1410 | IMAP MB Partners LLC 4870 Sadler Rd, Suite 300 Glen Allen, VA 23060 office@imapmb.com +1 804 205 5000
|
IMAP, Inc.Insirah Sok. No: 18 Telefon: +90 212 257 70 00 |
Servicii
- Evaluarea ÎNTREPRINDERII
- Etapa de analiză şi pregătire
- Consultanţă privind achiziţiile
- Evaluarea atractivității companiei și a strategiei de exit
Carieră
Servicii
- MANDATE DE FINANȚARE
- Evaluarea ÎNTREPRINDERII
- Consultanţă privind achiziţiile
- CONSULTANŢĂ ÎN mandate de vÂNzaRe
- Evaluarea atractivității companiei și a strategiei de exit